Regulament Scurtmetraje Comedie

| Posted by | Categories: Concursuri

Condiții generale

  • Concursul de filme comice de scurtmetraj este organizat sub umbrela Festivalului Fericirii și desfășurat de asociația Happiness Hub și Events Insight SRL.
  • Participanții la concurs sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului Regulament oficial al concursului.
  • Tematica concursului este Omul și fericirea.

Calendar concurs

  • Înscrierea filmelor  în concurs: 13-22 iunie 2016
  • Preselecția: 23 iunie 2016
  • Jurizarea va avea loc în cadrul spectacolului organizat cu prilejul Festivalului Fericirii: 25/26 Iunie 2016. Data exactă a spectacolului va fi anunțată până pe 18 iunie 2016.

Înscrierea materialelor

  • Fiecare concurent poate înscrie 1 film de scurtmetraj în cadrul concursului la adresa de email: happy@born2behappy.ro, cu subiectul “Concurs scurtmetraje de comedie – Festivalul Fericirii”.
  • Înscrierea în concurs este gratuită și constă în trimiterea unei fișe semnate și scanate la adresa: happy@born2behappy.ro, cu subiectul: „Concurs scurtmetraje de comedie – Festivalul Fericirii.
  • Filmele pot fi realizate cu orice tip de cameră și vor avea o durată cuprinsă între 2-10 minute.
  • Materialele video înscrise în concurs trebuie să fie originale.
  • ESTE STRICT INTERZIS ca filmele înscrise în concurs să conțină limbaj vulgar, situații și descrieri violente, aluzii sexuale, nuditate, rasism sau ridiculizarea persoanelor cu orice formă de handicap. Încălcarea acestor restricții conduce la descalificarea imediată din concurs.
  • Prin înscriere și trimiterea filmulețului, participanții sunt de acord ca Events Insight SRL și Asociația Happiness Hub (organizatori ai evenimentului) să posteze filmele pe www.born2behappy.ro și pe www.festivalulfericirii.ro, precum și în social media (Facebook, YouTube etc).
  • Cele mai amuzante filme vor fi proiectate pe scena Festivalului Fericirii, cu prilejul spectacolului organizat în cadrul Festivalului.
  • Selecția și alegerea câștigatorilor va fi realizată de un juriu competent, special ales în acest sens.
  • Juriul va evalua calitatea narațiunii, ideea și execuția acesteia, dar mai ales umorul și modalitatea cinematografică aleasă pentru o exprimare cât mai rafinată a umorului.
  • Datele personale ale concurenților vor fi utilizate doar pentru desfășurarea logistică a concursului.
  • Vârsta minimă de participare la concurs este 14 ani. În acest caz, participarea la concurs este condiționată de acordul părintelui sau tutorelui legal, conform legislației. Răspunderea pentru înscrierea în concurs a materialelor originale transmise și pentru orice consecințe ce derivă din eventuala nerespectare a legislației drepturilor de autor va reveni părintelui sau tutorelui legal.
  • Prin înscrierea  în concurs, participanții declară în mod implicit că dețin dreptul de autor asupra materialelor video prezentate și își asumă toate consecințele legale ce decurg dintr-o eventuală încălcare a drepturilor de autor. Concurentul este unicul responsabil pentru orice consecințe – directe sau indirecte – ce pot apărea ca urmare a participării la acest concurs.
  • Aplicanții trebuie să fie disponibili pentru festivitatea de premiere. Data spectacolului va fi anunțată până pe 18 iunie 2016.
  • Câștigătorul concursului va primi drept premiu un week-end la munte/mare. Ocupanții locurilor 1-3 vor primi diplome.

Dispoziții finale

  • Decizia desemnării câștigătorului concursului de scurmetraje de comedie este definitivă, incontestabilă și irevocabilă.
  • Prin înscrierea la acest concurs, concurentul declară că a citit și este de acord cu prezentul regulament.
  • Concurenții care nu respectă prevederile acestui regulament vor fi excluși din concurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *